The world as we know it..

             Inchid ochii... imagini se desfac in nuante sterse si vii, spatii si carari pe care merg spre locuri despre care stiu din amintiri si fotografii sau despre care n-a vorbit nimeni niciodata.Sunt vesela, sunt copil , tanar si batran si-mi duc varstele...trec din oras in oras fara sa mi se ceara niciodata sa prezint acte care sa demonstreze ca sunt, ca sunt de aici sau de acolo, ca am facut una alta pana acum... nu exista orase interzise, orase si sate maturate de pe harta de un eveniment sau altul, oameni torturati , saraci umbland din burg in burg dupa o bucata de paine... Urc scarile marilor universitati si temple, serile intru in teatrele care prezinta aproape continuu spectacole de pace... Noptile privesc marele spatiu de obiecte ceresti printr-unul dintre cele mai noi telescoape. Diminetile, in toate diminetile , indiferent de starea vremeii sau a mea, scriu. Vaporul care m-a adus aici pleaca peste cinci zile la capatul celalalt al cautarilor si pacii...
              Merg...nu stiu de cand merg asa, e ca si cum as fi pe drum din zori , alti zori , un fel de carte in care se rasfoiesc erele... probabil ca zborul face timpul sa se desfaca in pagini iar spatiul se aduna in mine comprimanduse.. ma retrag de parca lumea manifesta semne de nebunie... se invoca tirani...nu poti sa ramani surd si orb la toate acestea, imi spun. De aceea am ochi .. e primul semn de trezirie si primaveri si ieri si toamne si ierni se rasfoiesc inapoi...sunt pustnicul , sunt calatorul care pleaca din chilia lui din stanca lasand spatii si timp de viata sa se-astearna in urma. Duc in mana un ulcior cu apa si un colac de speranta. Apoi suntem pe un camp ce poarta rani, dar inalta ghiocei si toporasi, si rosu si galben si verde , iar tu spui : "Ai mana calda.." Doar mana ating si spun: "Multumesc."Se strang acolo de veacuri si se vor tot strange sa ne putem aminti cand.. Ai ochi umezi si lucitori , cei mai luminosi din cati stiu. Marile parca le-au dat tot verdele-albastru si dorul , iar cerul caldura. Ma prinzi de mana cand vreau sa ma indepartez. "Stai, spui. Nu ne-au despartit destul?" "Cine?" intreb ca si cand n-as cunoaste ce vei raspunde. " Clipele toate si marile si pamantul , si cerul uneori.." Te privesc si tac. In spatele tau se desfasoara un fel de ritual prin care treci sau urmeaza sa treci, pe umeri ai un vultur care adulmeca departarile si vrea sa se avante peste intinderile lor tremuratoare. Brate inalte cat cerul se opun. Sa traiesti . imi spun. inaltandu-ti si ascunzandu-ti aripile. Pentru tine care condamni cumva despartirile, dar te avanti in ele ca un vultur, dar si pentru ceilalti participanti in aceasta piesa, figuranti sau trecand din cand in cand pe scena, fiecare secunda din polobocul ascesta de ani si zile in care ne afundam toti mainile pana la umeri si uneori alergam cu el in spate.Pamtenii- aceste fiinte care duc in ele rani , duc in ele zboruri si uneori se inalta mult, alteori se tarasc razand. Au bratele intinse cate patru brate, si spun ca omul care iubeste are mai multe brate pentru atins, pentru a ocroti. Vin unii spre altii. E pace si toata lumea rade. Spatiile se muta apoi. Merg mai departe si ma intreb daca se poate dormi cu tampla pe nori . Norii coboara mult uneori si atunci norii dinauntru si norii dinafara formeaza un singur cer in care pulseaza suflete si atomi. Si cand adormi cu tampla pe pieptul pamantului , piatra si lutul se desfac in afara ploilor si soarelui..si se umple de un crampei de fosta mirare cu mirari de intamplari noi...Poarta de piatra prin care trec da intr-o gradina prin mijlocul careia curge molcom un rau. Ma asez pe iarba cu manile sub cap si privesc albastrul degradeuri sterse de sus. Aerul vibreaza ca o sala imensa de muzeu in care pasii sunt inlocuiti de clipocitul lin al apei.Podul de piatra de deaspra si imaginea lui in rau formeaza un perete marginit de albastru cu ferestrele ovale prin care ai dreptul sa treci dintr-un azi in alt azi si ferestre in care pluteste doar marginea unui timp vizibil intors lui. Sunt dintr-o data intr-o camera cu mobila din lemn de cires , perdele lungi , oranj, de matase, o lampa care trebuie sa raspundeasca lumina discreta in serile in care vrei sa citesti sau sa asculti muzica buna. Pe o masuta, intr-o vaza de cristal alb, se deschid in lumina ce patrunde prin fereastra larga acoperita partial de perdele.Miroase a nou, a orhidee si aer de dimineti. E soare si merg spre casa de azi a intoarcerilor un pic prea plina de culori , de sunete si miresme. M-a asteptat si a ramas citind ultimul petic de hartie..
                  Visez... nu, nu visez. Sunt acasa..

P.S: Am scris in timp ce ascultam :

                           
                                            See you soon, Peace <3 !